- Nu! am minţit. Tremuratul buzei de jos şi frecatul palmelor m-a dat de gol. Mă cunoştea mai bine decât mă cunoşteam eu însămi. Mă putea descifra dintr-o privire când eram supărată, nervoasă, obosită, plictisită, îndrăgostită.
- Minţi. Iubeşti.
- Da, iubesc ceva. Sunetul ploii şi miro...
- Mirosul cărţilor vechi din biblioteci. Vremea ploioasă.
- Aşa e.
- Mâinile reci, a continuat, punându-şi mâna pe obrazul meu şi lăsându-mă să îi simt răcoarea pielii. Părul creţ, şi a făcut un gest subtil care i-a făcut o şuviţă brunetă să se aşeze mai bine în valurile părului. Lumina de după o pereche adâncă de ochi albaştrii. Şi nu iubeşti doar asta. Iubeşti faptul că doar tu poţi înţelege perechea aia întunecată. Mai iubeşti scânteia care zace în adâncul lor, pe care doar tu reuşeşti să o aprinzi.
- Ok.
- Flirtezi. Toată lumea ştie că cuvântul “ok” este cuvânt pentru flirt.
Am vrut să spun iar cuvântul, dar mi-am înghiţit cuvintele şi am murmurat:
- Şi tu iubeşti.
- Greşeşti. Eu plac lucruri. Însă iubesc doar pe cineva.
- Ce îţi place? l-am întrebat, de parcă nu-l cunoşteam şi eram doar doi tineri îmbătrâniţi într-ale conversaţiei, având în vedere că acum tot ce trebuia să ştii despre o persoană ca să ti-o poţi pune cu ea era numele şi vârsta (pe care în ultimul timp o luai intuitiv).
- Multe. Dar numai pe tine te iubesc.
Ajunsesem să aud asta de sute de ori până acum şi prinsesem un fel de alergie. Mi-am frecat nasul şi am continuat să-l privesc.
- Pot reţine fata cu ochii verzi din bibliotecă sau pe cea cu buclele perfecte, după cum spui tu, din cafeneaua unde ne-am cunoscut. Dar nu o să le ţin minte mereu. Uneori te îndrăgosteşti de ambalaj, dar personalitatea te face să te agăţi nebuneşte de persoană şi să lupţi până când e numai a ta. Aşa e şi la mine, şi te iubesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu