Scrisori pentru El, partea a II a, ultima.

Dragă Tu, doar imaginează-ţi asta :


Şi cu părul răvăşit am ieşit somnoroasă, în cămaşa ta şifonată, şi mi-am încolăcit braţele în jurul gâtului tău. Încă mai aveai mirosul tău specific. Mirosul ăla de parfum si de ... bărbat.
Stai acolo, în faţa aragazului şi-mi faci ceai. Parcă arăţi mult mai bine ca mine în bucătărie.
Dar parcă eşti schimbat, cumva.. Parcă eşti mai rece. Probabil de la vreme.
Te-ntorci şi mă săruţi. Te-ntreb unde ai fost, şi-mi zâmbeşti domol, de parcă n-ar conta. Poate chiar nu contează.
M-ăndepartez, şi-mi prinzi încheietura, mă ridici în braţe ca pe-o pană şi ma aşezi pe blatul mesei.Nu ştiu ce e mai fierbinte : cănile pline de ceai care-mi ating coapsele sau sărutările tale fierbinţi care-mi zbârlesc părul de pe ceafă. Îmi înmoi un geamăt, apoi tu îţi cobori buzele ca arşiţa pe gâtul meu. Tragi perdeaua, îţi rezemi mana de perete şi ma împingi mai in spate. Îmi ridici nenorocita de bretea de la sutien si apoi îţi înfigi degetele in piciorul meu. Alt geamăt stins, altă plăcere nebună.
Oh, cât te iubesc.
Mă-nşir toată pe masă, îmi vărs părul pe lângă trup şi mă topesc în braţele tale.
Tremur. Sfâşii cu privirea tot ce mă-nconjoară şi îl las decât pe el. Sunt nebună dupa el ca copilul după ciocolata, ca beţivii după alcool şi ca a mea conştiinţă după brizele de vară ce muşcă din şezlongurile de pe plajă.
Aş putea visa asta ore întregi, deşi respiraţia ta întrece cu mult limitele aşteptărilor mele. Mă agitam ca leoaica-n cuşcă. Ca o leoaică tânără, ca zbuciumul mării, ca apa tulbure. Aşa-i iubirea pe care ţi-o port. Îmi mănâncă oasele, la propriu. Oare tu simţi acelaşi lucru? Oare, acum te gândeşti la mine? Spune-mi.
Mi-ai şoptit că mă iubeşti. Cuvintele astea mi-au intrat pe-o ureche şi mi-au evadat pe gură, cu alte sunete ce semănau cu un si eu. Şi adevărul era, te iubeam. Şi nu-mi puteam imagina o zi fără tine. Te plăceam. Te voiam. Îţi voiam sărutarea pe pielea mea.
Eram anesteziată de genul ăla de plăcere care îmi traversa tot corpul în zig-zag şi care nu mă lăsa să dorm noaptea.
Şi soneria uşii suna ca o nenorocită de alarmă care mă face dimineaţa să mă dezlipesc de patul meu călduros. Cam aşa trebuia să mă dezlipesc şi de tine. Mi-am încheiat nişte nasturi ai cămăşii şi mi-am netezit părul. Am deschis uşa, afişându-mi doar trunchiul, nu şi picioarele. Poşta. Mi-a înmânat nişte hârtii şi am încuiat uşa, apoi un răcnet şi-a făcut apariţia si trupul mi s-a contopit cu metalul rece al uşii. Mi-am înşiretat picioarele in jurul trunchiului său si mi-am dat capul pe spate, muşcându-mi buzele. Alte muşcături se imprima obraznice pe gâtul meu, la fel şi pe al tău. Şi ne iubim nebuneşte, de parcă ar fi ultimul soldat care e aşteptat ca să ajungă în autobuz. Hai să facem dragoste pe masa din bucătărie, îmi spunea subconştientul meu, şi mă făcea să zâmbesc şi uneori chiar să râd, iar el, cu o privire naivă şi confuză, roşea, apoi mă săruta lin, şi mă plimba din bucătărie până în baie, apoi în dormitor, poate iar în bucătărie..

Salutări din partea bucătăriei. Îi e dor de tine.

Scrisori pentru El, partea I.

Dragă Tu,

Cum ar fi dacă ai fi al meu? Da, şi eu mă întreb, zi de zi.
Ar fi frumos, sunt sigură de asta.
Probabil mi-ai cuprinde palma într-a ta şi ai încleşta-o strâns, să nu îmi mai dai drumul.
M-aş căţăra pe tine ca pe o scară, că eşti al dracului de înalt, şi aş rămâne înfăşurată în jurul gâtului tău pentru totdeauna.
Mi-aş lua tocuri doar ca să te pot îmbrăţişa. Asta doar dacă nu te-ar deranja să îmi ridici trupul şi să mi-l aşezi lângă al tău.
Ce zici, te-ar deranja?
Te-aş trezi noaptea să-ţi spun că îmi e dor de tine. Dar nu ţi-aş spune că te iubesc. Nu. Te-aş lăsa să-ţi dai tu seama de asta.
Şi, în final, te-aş săruta neîncetat.

Dragă P - partea I

Obsesia asta de a vorbi cu tine îmi mănâncă oasele. Şi, straniu, nu fac nimic în priviinţa asta. Ştiu cum eşti. Eşti pretenţios, ai standarde şi tocmai de asta te plac. Păcat ca nu pot să mă ridic la ele îndeajuns de mult ca să te pot avea. Îmi vine să îmi tai mâinile la cât am scris şi am şters un rahat de mesaj, doar pentru că îmi era teamă de reacţia ta. Eşti matur. Gândeşti. Eşti diferit de restul, şi probabil de asta mă înnebuneşte la propriu comportamentul ăsta al tău. Ce pot să mai spun? M-am săturat să mă prefac că sunt indiferentă doar pentru că nu am absolut niciun cuvânt pe care să ţi-l adresez. Ar trebui să fiu eu, dar adevarata eu nu o să poată niciodată să ducă o conversaţie cu cineva ca tine. Sunt penibilă. Totul o să fie ok, chiar dacă acum nu e.